Fă paşi

Propun o primăvară  pe-ndelete

În zori de iarnă răstignită-n rugă,

Cu urme de băieţi, dar şi de fete

Ce fac din bucurie veşnic  slugă,

Ce cântă-ntruna pân’ la trei şi-un sfert...

Propun o primăvară la desert!

Şi cum ar fi să uiţi că mergi pe jos

Cu împliniri neîmplinite încă

Şi cum ar fi să crezi că-i cu folos

Să rătăceşti în tine lângă Stâncă

Şi să te-ascunzi în fum în plină zi?

Chiar cum ar fi?

Învaţă, nu e greu să mergi cu ochii

Pe drumul încălţat cu flori de gânduri...

Din amintiri şi vise să faci rochii

Şi să îmbraci cu rod boabe de struguri...

Şi să te-ajute bunul Dumnezeu,

Că nu e greu!

Când faci un pas de-aici până la noi

Să pleci s-aduni ceresc roua de viaţă

Îi însoreşti pe mulţi cu rost şi ploi

Din felul cum te speli cu cer pe faţă,

Şi dacă ţi-ai propus să nu te laşi

Şi L-ai ales pe El, atunci ...fă paşi!

30 -10 – 2010

George Uba

Haos prin molecule

 Spre seara sfârşitului
Marea  cuvântului doarme-n asfode-nvelită
Îşi mâzgăleşte chipul
Cu ape murdare din ploaie-nvechită.

Spre început de noapte
Copacii de nisip nasc frunze-n zbor pierdut
-frunze vii şi frunze moarte
trezite-n repaos, pe-al vremii aşternut…-
 

În acest timp haotic
Nisipuri nasc oceane, faptele mântuirea…
Noi ne-amăgim frenetic …
Zâmbind prin oglinzi hâde, cunoaştem rătăcirea…
 

Şi prin secunde fără chip
Veghem spre noi  cu trilul somnului de ape;
Cu unghii roase de nisip
Ne zgâriem credinţa ca să mai nască  fapte…

-Emanuela Lazăr-

Ne-timp

Mi-a spus odată Tata că există ne-timp,

deaceea, înainte să mor... vreau să trăiesc... şi nu,

nu cât vor alţii, ci cât vreau eu. 

Anul meu are 15 luni şi 5 anotimpuri. Al cincilea e anotimpul nopţii. 

După decembrie urmează jasmin, caşmir şi flutur. 

Luna lui iasmin apare imediat după apusul soarelui şi închiderea cuvintelor mele în suflet.

Se-aşterne tărâmul gândurilor: zbuciumate, vii,  triste, solitare, colorate, tacite,

scurte, alungite, pedepsite, mângâietoare sau albite. 

Încerc să le-aşez de fiecare dată-n ordine, pentruca mai apoi 

să mă bucur de mirosul lor puternic-dezordonat. 

O altă viaţă, alături de ele... alte trăiri incomparabile cu realitatea, mi se arată.

Mă las alintată în luna lui caşmir, intrând adânc pe tărâmul neţărmuit al imaginaţiei. 

Îmi scriu scrisori, scenarii... de drag şi dragoste.
Nimic din toate acestea însă nu mai există, după apariţia lunii lui flutur. 

Această lună e prietenă cu timpul, soarele şi realitatea.
După clipe netrăite, doar imaginate, apare.

Precum un miracol, precum cel mai frumos lucru existent... 

precum ceva, mai frumos ca... iubirea.
Luna lui flutur... aici se-ncheie totul... 

când după frumuseţe apare îngheţatul  

IANUARIE.

Iubesc ne-timpul şi ne-iubesc timpul. Tu? 

- Daniela Nistor - 

Vis de aur

La asfinţit de soare, la margini de pământuri,

Cu capul prins în palmele de umbletu-mi tocite,

M-aşez pe-ntinsul galben brăzdat ades de vânturi

Pe-o piatră între pietrele din prafuri aurite.

În urma-mi las pământul, las grija de-odinioară,

Las gândul din strânsoare spre orizont să zboare,

Spre stelele din bolta ce-apare-mi tot mai clară

Şi împreun-cu ele să se-oglidească-n mare.

Stau mut pe piatra mută şi-ascult cu dor tăcerea

Din clipocitul apei ce-n ţărm se prăvăleşte

Şi-n câtec se transformă, sfinţind împreunarea

Talazului cu-eternul ce-ntruna-l stăvileşte.

Dar soarele se-ascunde, rămân doar cer şi mare,

Iar marea doar vorbeşte din tainicul genezic,

Grăind gânduri grămadă, un leac pentru uitare,

Prezentul dând culoare trecutului amnezic.

Vorbeşte-n chip nostalgic, unduitor, misterul,

Împrăştiindu-l grabnic de-a lungul nefiinţei.

Iar eu culeg speranţe din veşnic efemerul

Feeric ştreang al vieţii, hotar al neputinţei.

Alexandru Natsis

Sonetul revederii (Floare de toamnă)

E iar apusul vremii, când păsări migratoare

Pornesc în cale lungă, cătând o nouă ţară,

Lăsând în loc tăcere, natură solitară,

Frunziş inert şi veşted şi moarte în culoare.

Dar cum privesc pământul, o floare se arată,

O urmă de speranţă, un dătător de viaţă,

Topită în căldură, simţind a toamnei ceaţă,

Ţâşnind din reverie, renaşte încă-odată.

 

Sub mângâierea fadă a soarelui tomnatic

Plăpânda floare creşte, acum... ca odinioară,

Sub cerul tot mai aprig, în vântul cel năpraznic.

Cu vise înnoite, cu sunet de vioară,

Înveselind tristeţea şi sufletul apatic.

Iubiţi această floare. Nu o lăsaţi să piară.

Alexandru Natsis

Doar nisip...

Învolburate clipe de tăcere crudă,
Înmuaie timpul din nisipul tălpii...
Cerșind o nouă zi de scumpă trudă,
Pășește tainic prin nisipul mării...

Se-afundă timpul clepsidrelor amare,
Prin greu nisip de veacuri simulate.
Zdrobind în freamăt gândul de pe mare,
Atârnă strecurând eternitate...

Se sparge timpul în planurile morții,
Prin giulgiul rece al farului martir.
Îndepărtând din vis plăcerea sorții,
Pășește tainic prin nisipul fin...

Învolburate clipe de tăcere crudă,
Trezesc iar timpul din nisipul tălpii...
Cerșind o nouă zi de scumpă trudă,
Câștigă pentru veci nisipul mării...

  <Gabriel Purcea>

Prima postare

   Am onoarea să fac prezentă lista cu oamenii 

care participă frecvent la acest cenaclu:

    Fondatorul cenaclului: 

    George Uba

Membrii activi:

  Alexandu Natsis

  Catalina Vulpe

  Gabriel Purcea

  Emanuela Lazăr

  Daniela Nistor

plus alte persoane, care activează mai rar

* Aşteptăm noi oameni care să scrie, 

să scrie şi nu în ultimul rând, să scrie...