Mi-a spus odată Tata că există ne-timp,
deaceea, înainte să mor... vreau să trăiesc... şi nu,
nu cât vor alţii, ci cât vreau eu.
Anul meu are 15 luni şi 5 anotimpuri. Al cincilea e anotimpul nopţii.
După decembrie urmează jasmin, caşmir şi flutur.
Luna lui iasmin apare imediat după apusul soarelui şi închiderea cuvintelor mele în suflet.
Se-aşterne tărâmul gândurilor: zbuciumate, vii, triste, solitare, colorate, tacite,
scurte, alungite, pedepsite, mângâietoare sau albite.
Încerc să le-aşez de fiecare dată-n ordine, pentruca mai apoi
să mă bucur de mirosul lor puternic-dezordonat.
O altă viaţă, alături de ele... alte trăiri incomparabile cu realitatea, mi se arată.
Mă las alintată în luna lui caşmir, intrând adânc pe tărâmul neţărmuit al imaginaţiei.
Îmi scriu scrisori, scenarii... de drag şi dragoste.
Nimic din toate acestea însă nu mai există, după apariţia lunii lui flutur.
Nimic din toate acestea însă nu mai există, după apariţia lunii lui flutur.
Această lună e prietenă cu timpul, soarele şi realitatea.
După clipe netrăite, doar imaginate, apare.
După clipe netrăite, doar imaginate, apare.
Precum un miracol, precum cel mai frumos lucru existent...
precum ceva, mai frumos ca... iubirea.
Luna lui flutur... aici se-ncheie totul...
Luna lui flutur... aici se-ncheie totul...
când după frumuseţe apare îngheţatul
IANUARIE.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu